Cosmin aleargă la Ultra Trail du Mont Blanc pentru împădurirea României

 

Cosmin Andrei Coca Asociația MaiMultVerde

78.8% Complete
1,576 RON
Sumă strânsă
2,000 RON
Target
17
Donații

Pentru Cosmin, competiţia Ultra Trail du Mont Blanc este un vârf personal care trebuie atins. Competiţia este una dintre cele mai dificile curse de anduranţă din lume, la ea participând 2.300 de ultra-maratonişti care vor lua startul pe 29 august în Chamonix.

Ultra-Trail du Mont Blanc este un tur complet al masivului Mont Blanc, prin trei ţări: Franţa, Elveţia şi Italia. Cosmin, alături de ceilalţi alergători, va parcurge 168 km la peste 2.500 de metri altitudine, cu o diferenţă de nivel pozitivă de 9.600 m, în condiții meteo grele, o cursă care necesită antrenament, echipament adecvat și autocontrol.

Şi la UTMB, la fel ca la Braşov Marathon sau EcoMarathon, Cosmin va alerga pentru cauza Asociaţiei MaiMultVerde, mai exact pentru a aduna fondurile necesare continuării proiectelor de reîmpădurire a țării. Prima acţiune de plantare susţinută şi din fondurile adunate de Cosmin va avea loc în noiembrie 2014, fiecare leu transformându-se în puieţi plantaţi de către voluntarii organizaţiei.

Cine este Cosmin Andrei Coca

Cosmin are 34 de ani. Originar din Baia Mare, s-a stabilit acum mai bine de un an în Sibiu, în centrul ţării, un loc ideal unde poate să practice în natură sporturile care îl pasionează: alergatul, mersul cu bicicleta, urcatul pe munte.

Îi place natura şi aleargă de mulţi ani, dar a început să se ia puţin mai în serios acum cinci ani. De atunci a strâns câteva alergări în România, dar şi în străinătate, alergând la maratoanele de asfalt de la Atena (în 2010, când grecii sărbătoreau 2.500 de ani de la bătălia de la Maraton), Roma şi Dusseldorf (în 2011), iar în 2010 l-a prins microbul alergatului pe munte (primul maraton montan fiind Hercules Marathon, de pe Valea Cernei ). Aşa a putut să îmbine alergatul şi muntele şi a participat până acum la 5 ultramaratoane în România, în Munţii Bucegi, Călimani şi Gurghiu, iar în Grecia în Munţii Rodopi (ROUT 2013). Când nu aleargă, Cosmin joacă tennis şi merge pe bicicletă şi îşi doreşte mult să facă o tură cicloturistică mai lungă prin România şi în afară ţării.

În viaţa de zi cu zi, Cosmin este controlor de trafic aerian la Aeroportul Internaţional din Sibiu. Îi place mult aviaţia, dar găseşte timp destul pentru a participa la evenimente culturale. Bănuim că atunci când aleargă mai şi fredonează câte o melodie (deşi spune că-i place să alerge doar pe muzica naturii, astfel simţind mai bine legătura specială care se creează alergând prin pădure, pe munţi), pentru că o altă pasiune a lui Cosmin este muzica.

De ce concurează pentru MaiMultVerde

Cosmin este primul fundraiser Galantom al organizaţiei şi a ales să facă asta deoarece consideră că organizaţia îi împărtăşeşte principiile, precum şi dorinţa de mai multă implicare activă pentru a proteja mediul. Îşi doreşte să fie parte dintr-o comunitate a alergătorilor MaiMultVerde care apreciază mediul şi mişcarea într-un mediu cât mai curat şi să contribuie cât mai mult la proiectele de împădurire ale organizaţiei.

”Îmi place să alerg, să merg cu bicicleta şi să hoinăresc pe munţi. Toate aceste activităţi prefer să le fac în natură, nu în oraş, aşa că pot observa schimbările dramatice prin care trece mediul şi câtă nevoie este de intervenţia noastră. Fie că este vorba de mizeria lăsată de turişti, de tăierile de arbori, de speciile de animale afectate de tăieri, de impactul pe care îl are chiar şi activitatea mea asupra biodiversităţii, nu pot rămâne impasibil. Aşa că am început să mă gândesc ce aş putea face mai mult. Am început prin a planta copăcei acum câţiva ani cu o mână de prieteni, acum încerc prin alergările mele verzi să continuu acest demers cu ajutorul prietenilor de la MaiMultVerde.

A fi fundraiser pentru Asociaţia MaiMultVerde şi a ajuta la strângerea de fonduri pentru acţiunile de împădurire ale organizaţiei consider că este deja un mare pas în direcţia potrivită. Următorul ar fi chiar să particip la acţiunile de plantare împreună cu cei care mă vor susţine!

Alerg pentru ca MaiMultVerde să planteze mai mulţi copaci acolo unde este nevoie, să cureţe de gunoaie zone naturale şi să promoveze un stil de viaţă frumos şi sănătos!”

Îl puteți susține pe Cosmin făcând o donație chiar din această pagină! De asemenea, dați vorba mai departe prietenilor, pentru că faptele bune merită să fie cunoscute de cât mai mulți!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

MaiMultVerde pentru că ne dorim să putem lăsa moştenire copiilor noştri cele patru anotimpuri, apă potabilă şi aer curat, nu un cont în bancă şi un apartament cu patru camere.

În cei opt ani de activitate (2008-2015), Asociaţia MaiMultVerde a desfăşurat mai multe proiecte de împădurire la nivel naţional. Cu ajutorul voluntarilor, partenerilor și sponsorilor, am plantat în jur de 740.000 de puieți și am strâns aproximativ 325 de tone de gunoi. În anul 2014, Asociația MaiMultVerde a beneficiat de sprijinul activ a 760 de voluntari, implicați cu pasiune în toate proiectele desfășurate. 

Ultra Trail du Mont Blanc este una dintre cele mai dificile competiţii de alergare montană din lume şi va începe în 29 august în localitarea Chamonix. Este vorba despre un tur complet al masivului Mont Blanc, prin trei ţări: Franţa, Elveţia şi Italia. Alergătorii vor parcurge 168 km la peste 2.500 de metri altitudine, cu o diferenţa de nivel pozitivă de 9.600 m, în condiții meteo

 

17 Donații

100 RON
Te iubesc! Iti tinem pumnii!! Te pupam!!!
28 Aug 2014
Sa treci linia de sosire cu bine,dragul mamii!
27 Aug 2014
Mi-ar palcea sa donez si timp atunci cand se vor planta puietii. Multumesc. Ma bucur ca existati!!!
28 Aug 2014
26 Aug 2014
50 RON
25 Aug 2014
25 Aug 2014
Donatie via Cosmin Andrei Coca in beneficiul: Asociația MaiMultVerde Eveniment: Ultra-Trail du Mont Blanc
25 Aug 2014
22 Aug 2014
19 Aug 2014
Bravo!
19 Aug 2014
Sper sa facem impreuna o tura prin Romania cu bicicleta...
18 Aug 2014
300 RON
La cat mai mult verde! Hai Cosmin!!!
18 Aug 2014
14 Aug 2014
13 Aug 2014
13 Aug 2014
13 Aug 2014
13 Aug 2014